Ce-i aia o cultură vivantă?

După foarte mulţi ani am aflat cât de simplu şi-au rezolvat francezii o problemă de atitudine în relaţia dintre cerere şi ofertă în cultură. Disputa dintre cele două determinante în managementul şi marketingul cultural este de fapt şi mecanismul care provoacă şi susţine evoluţia culturală. Întotdeauna ofertanţii îşi vor argumenta demersul cultural prin faptul că acesta depăşeşte cerinţele, iar cei care solicită oferta culturală de care au nevoie îşi argumentează opinia prin aceea că ofertanţii nu satisfac cerinţele.

Francezii şi-au rezolvat în mare parte această disputa, intensificând-o chiar prin susţinere financiară directă. Despre ce este vorba? În anul 1965 a luat fiinţă o asociaţie care avea să devină o particularitate a Franţei. Spectatorii pasionaţi şi fideli ai teatrului contemporan francez au simţit că îşi doreau un alt gen de spectacole decât cel oferit de către teatrele de stat. Prin urmare au infiinţat o asociaţie a spectatorilor, care curând avea să aibă o reţea în toată Franţa, denumită Asociaţia pentru Teatru Popular. Foarte curând asociaţia a primit şi susţinere financiară de la administraţiile locale, regionale şi de la cele guvernamentale, beneficiind, însă, şi de numeroase finanţări private din partea membrilor săi. S-a născut astfel un întreg sistem de spectacole de teatru, cu stagiuni paralele, cu festivaluri paralele, cu producţii altenative. ATP a preluat clădiri în paragină, le-a transformat în săli de teatru, redându-le circuitului cultural. Statul francez a înţeles importanţa susţinerii acestei competiţii, prin faptul că beneficiarii erau tot francezii, pe baza complementarităţii dintre cele două „mişcări” teatrale. ATP nu a facut altceva decât să educe publicul pentru teatrul contemporan (cu predilecţie a celui francez, firesc) şi să ofere o alternativă. Statul francez a avut numai de câştigat, inclusiv din punct de vedere financiar. Pentru că de la teatrele de stat nu i se mai intorceau prea mulţi bani, pe când din sistemul creat de ATP veneau impozite inventate de cetăţeni de bună voie. Adică au ales să îşi impoziteze pretenţiile culturale.

Va mai trece un timp până când şi noi vom înţelege că printr-o astfel de complementaritate susţinem o educaţie culturală şi o cultură activă, inspirată, creativă. Vivantă, cum spun francezii.