Trebuia să scriu o avancronică la cele câteva festivaluri ce se vor desfăşura în luna octombrie, însă mergând în Parcul Eminescu pentru a discuta despre amplasamentele ce le vom face pentru organizarea Festivalului Vinului, am dat peste nişte adolescente care păreau să citească ceva pe soclul monumentului Crucea Martirilor. Am abandonat măsurătorile şi m-am dus să văd despre ce este vorba. Fetele chiar au avut ce citi. Am crezut că şi-au aruncat privirea pe însemnările idioate dintr-un resentiment care mă năpădise şi pe mine firesc. Nici vorbă! Vroiau să vadă ce apăruse nou printre însemnările alea. Uşor dezamăgite pentru că nu era nici o nouă mâzgălitură, adolescentele au plecat. Dintr-o dată, Festivalul Vinului mi s-a părut util. Citisem într-un ziar, cred că în Jurnalul Naţional, un interviu acordat de Fănuş Neagu care spunea ceva în genul: în viaţă toate se schimbă, cu excepţia mirosului florii de viţă-de-vie şi aroma vinului. Încerc, cu neobrăzare, să completez axioma lui Fănuş Neagu. Vinul înseamnă poezie, înseamnă feeria unei poveşti rostite la gura sobei, înseamnă mirosurile şi aromele primăverii amestecate cu cele ale toamnei. Iar dacă toate se schimbă în viaţă, poate vom reuşi şi noi să provocăm renaşterea respectului pentru memoria înaintaşilor. Poate vom reuşi să depănăm amintirile lor nerostite. Poate ne vom ruşina să mâzgălim pe piatra ce aminteşte de sufletele lor. Ploaia va spăla în timp culorile mesajelor frustrate. Nu şi numele martirilor şi rugăciunea sculptate în piatră.