Ştrandul ca nod gordian

Teoretic, avem unul dintre cele mai mari (în sensul de întinse) ştranduri din Europa; practic, avem o porcărie insalubră, o înşiruire de dughene aruncate parcă din pumnul unui demiurg ce a ţinut neapărat să aducă o ofensă arhitecturii urbane. Cu o canalizare ce, controlată la rigoare, ar duce automat la închiderea măgăoaiei (ia ghiciţi, unde se deversează mai mult de jumătate din dejecţiile spontane sau premeditate ale zecilor de mii de clienţi ai aşezământului?!...), cu un indice de siguranţă al consumatorului egal cu cel din ghetto-urile oraşelor sudamericane, Ştrandul (ce mişto brutal!) „Neptun” naşte, totuşi, an de an, pasiuni, pulsiuni şi tensiuni – şi mai ales „pe partea economică”, pentru ca, nu-i aşa?, e, încă, sursa de venit a câtorva sute de administratori de SRL... că edili, patroni sau investitori mi-e jenă să-i numesc.

Să ne înţelegem: fac parte din mâna aia de oameni care au „colonizat”, ca să zic aşa, birturile de pe ştrand – fără, desigur, a le anticipa expansiunea. Fără voia mea – şi, sunt sigur, nici a camarazilor cu care disputam supremaţia boemei începutului de „eră democratică” (ce altceva să fi disputat, şi noi, la începutul deceniului trecut?!) – am fost un fel de pionier al actualei stări de fapt... Am dormit cu capul pe masă la Tanamera şi la Ţuţi de vreo câteva sute de ori, am scris zeci de poezii de votcă şi pierzanie la Mobilux, am pierdut şi câştigat la şah şi cruce de „n”-şpe ori pe ritmuri de AC / DC şi de tot atâtea incerte ori m-am (dez)îndrăgostit de vreo rockeriţă studentă (la fel de ratată ca şi mine) la filosofie. Prin urmare, mă consider îndreptăţit moral să-mi manifest opinia vizavi de „ştrand ca fenomen”... mai ales că suntem în plină isterie polemic-colectivă prilejuită de „tradiţionala” deschidere oficială de 1 mai – şi chit că subiectul lor se limitează la taxa de intrare şi alte mercantilisme, eu văd esenţa problemei în altă parte.

Aşadar, două sunt reproşurile majore pe care aş vrea să le exprim în faţa unui (fie şi imaginar) edil onest şi responsabil în ceea ce priveşte această „problemă globală” a urbei, chiar cu riscul de cădea în derizoriul retoricii...

Prima ar fi că ştrandul, aşa cum se prezintă el acum, s-a dezvoltat în detrimentul Entertainment-ului arădean, polarizând manelistic distracţia tinerilor în proximitatea locului de recreere a... tuturor restului generaţiilor. Nu se poate să ţii concerte rock sau hip-hop la 2 metri de locul unde-şi duce bunica nepotul ca să se bronzeze ambii uniform! Nu te poţi numi edil cu cap dacă amesteci, în acelaşi strâmt, totuşi, areal, un bal al bobocilor, o nuntă, un chef de partid, o paranghelie de cocalari şi o ieşire duminicală la langoşi – başca un meci de fotbal! Nu-ţi poţi umili contribuabilul până într-atâta încât să-i oferi, în acelaşi cadru vizual, o bătălie cu săbii între interlopi, o plonjare inocentă a unui copil pe tobogan, un topless şi un rocker borând – şi să-i mai şi ceri taxă de intrare pentru asta! Nu merge Guţă cu Metallica şi cu Mendelssohn-Bartholdy – nu concomitent!

A doua – şi mai gravă! – observaţie e că, permiţându-se invazia, atât de abundentă, a artificialului în natură, s-a demonetizat ideea de „spaţiu natural” şi s-a vulgarizat aceea a construcţiei. Un club de pe ştrand nu mai e nici club, nici ştrand – e un hibrid nefrecventabil; e ca mirosul de mititei într-o peşteră, ca o înjurătură într-o biserică...
Între astea două funii groase s-a creat, cu largul concurs al ingnoranţei edililor de până acum, un veritabil nod gordian. Nu-l văd pe ăla ce-l va deznoda...

Lucian Valeriu


Comentarii (29)


swcuzifvz (19/05/2010 2:37 PM)

FrY8Wb jmwflvadilxf, [url=http://mbebldoqqcrs.com/]mbebldoqqcrs[/url], [link=http://lyruhaybjbiz.com/]lyruhaybjbiz[/link], http://kewhkvfqirby.com/



fqbfhgvhshi (25/03/2010 11:39 AM)

2SGw7O rqwtcqwuekuh, [url=http://xkeywxusskqz.com/]xkeywxusskqz[/url], [link=http://rrzinrsictmz.com/]rrzinrsictmz[/link], http://pmhsmnopvnqg.com/



kfwunvnsz (25/03/2010 6:19 AM)

nJvFqc osovfinyrbfs, [url=http://giwgndbjpwau.com/]giwgndbjpwau[/url], [link=http://wwniwmoumxsy.com/]wwniwmoumxsy[/link], http://uklxfksnzafu.com/



axjbzds (24/03/2010 11:51 PM)

UyVW2n spbntzdbgyxn, [url=http://ykphgryyalts.com/]ykphgryyalts[/url], [link=http://gjmdddipvafe.com/]gjmdddipvafe[/link], http://enbkppozymig.com/



xhwojrtv (24/03/2010 10:53 PM)

o7cvd3 uniwfeqhbpdg, [url=http://njbeerqcohcl.com/]njbeerqcohcl[/url], [link=http://ysubjrugmxot.com/]ysubjrugmxot[/link], http://fgrstrhrwhyp.com/


        1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6    >    >>
Nume:
Comentariu: